Vicovia S.r.l - Produse

Aceasta lucrare se compune de fapt din trei cărți publicate de Andrei Vartic pe parcursul timpului la Chișinău. Din păcate cărțile nu s-au bucurat de mare audiență întrucât au avut parte de tiraje restrânse și sunt cunoscute doar de cercul de prieteni ai autorului. Țin minte că m-am întâlnit, prin anul 2007, cu Andrei Vartic în gara din Bacău (între două trenuri) și avea la el unicul exemplar din cartea „Fierul – Piatra, Dacii – Timpul” pe care am văzut-o numai în trecere și al cărei conținut mi l-a povestit pe scurt deschizând din când în când cartea de care se bucura ca de-o comoară neprețuită. Am rămas fascinat și am râvnit s-o am în mana și s-o citesc pe îndelete. Dar nu s-a putut decât după moartea sa când m-am hotărât s-o reeditez împreună cu alte două cărți: „Magistralele tehnologice ale civilizației dacice” care de fapt și dă titlul volumului de față și „Ner eneat rolist eneaș”, toate trei tratând despre vechimea civilizației dacilor pe aceste meleaguri. Mulți vor spune că dăm prea multă atenție unei civilizații care nu a lăsat prea multe dovezi istorice dar nu și pentru un cercetător avizat precum era Andrei Vartic, care a identificat un număr mare de vestigii în multe așezări de pe teritoriul României, mai cu seama în zona Transilvaniei, și care sunt lăsate de izbeliște de către statul român. Andrei Vartic a fost un luptător neobosit pentru dezvăluirea adevărului istoric și a făcut nenumărate intervenții pe lângă instituțiile statului român pentru a trezi interesul autoritarilor de a investi în cercetarea, păstrarea și promovarea civilizației dacilor. Amintesc aici că el a fost fondatorul și președintele „Institutului Civilizației Dacice” de la Chișinău care împreună cu cercetători, istorici și arheologi din R. Moldova și chiar din Rusia, au adus la suprafață și au dezvăluit secrete care până în acel moment rămăseseră ascunse ochilor și urechilor cercetătorilor din România. Din aceste considerente apreciez că lucrarea lui Andrei Vartic are o valoare imensă pentru cercetătorii și arheologii noștri cât și pentru cititorul pasionat de istorie. Celelalte lucrări ale marelui dispărut, apărute la Vicovia, ca „Basarabia, rana de la hotarul de est”, „Timpul lui Eminescu”, „Codul de la Voroneț” și „Pendulul de la miezul nopții”s-au bucurat de mare succes și mă aflu în aceeași situație în care nu mai dețin decât numai câte un exemplar din aceste minunate cărți.

În ultimul timp circulă ideea şi chiar s-a scris că limba română vorbită în Basarabia este ca şi inexistentă, că ar fi, în cel mai fericit caz, o limbă "de bucătărie", în sensul utilizării ei într-un cadru intim, într-un cerc restrâns, care nu depăşeşte mediul familial. Cei care fac astfel de afirmaţii au în vedere doar conversaţiile auzite pe străzi, mai ales la Chişinău, unde era interzis a se vorbi româneşte. Or, adevărata limbă română nu se vorbeşte aici, în locurile în care rusificarea a atins proporţii îngrijorătoare, ci la sate, unde populaţia a păstrat cu sfinţenie graiul adevărat al provinciei. Greşeala comisă poate fi uşor remediată, dacă sunt lecturate atlasele lingvistice româneşti, în special cele apărute pentru Moldova, şi cele de la Chişinău. Între ele există o asemănare izbitoare şi, după ce le-ai studiat, nu poţi decât să te gândeşti la faptul că te afli în faţa unuia şi aceluiaşi lucru. Zeci de hărţi cuprind aceleaşi răspunsuri lexicale, fonetismele sunt identice, aspectele morfologice, de asemenea. Basarabia oferă însă şi unele aspecte lingvistice deosebite faţă de alte provincii. Faptul că au fost situate într-o arie laterală sau periferică a dacoromânei, le-a permis graiurilor româneşti din stânga Prutului păstrarea unor fenomene lingvistice esenţiale vechi, elemente arhaice (fonetice, morfologice şi lexicale), rar întâlnite sau chiar dispărute astăzi în alte zone, care au stimulat lupta împotriva graiurilor şi limbilor străine, ce doreau să triumfe, fără a avea nici un suport real.

6 veacuri împlinite de la hrisovul din 6 octombrie 1408 – dat de vrednicul Domn Alexandru cel Bun – au conferit Bacaului nobletea vechilor asezari. Rânduit la întretaierea unor importante drumuri comerciale, la întâlnirea a doua mari râuri, Siret si Bistrita, târgul Bacaului va fi locul unde nebiruitul Voda Stefan îsi va înalta o Curte Domneasca si va târnosi o nestemata arhitectonica, Biserica Precista. Tot Bacaul va da nastere a doua mari stele ale literaturii: Vasile Alecsandri si George Bacovia. Oamenii locului vor participa întotdeauna la cucerirea si pastrarea Unitatii României. Tot ei vor fi cei care, cu emotie vor vedea într-o toamna linistita a anului 1961 împlinindu-se un vechi vis: deschiderea cursurilor Universitatii din Bacau. An de an, institutia a dat prin munca neobosita a dascalilor de aici, zeci de promotii care astazi stralucesc în constelatia tarii. Ce înseamna Universitatea din Bacau? E ca vinul de Cotnari la o mare si sfânta masa domneasca! Din cuvântul de întâmpinare a autorului, Eugen Sendrea, la lucrarea ISTORIA UNIVERSITATII din BACAU

Lucrarea profesorului IOAN MURARIU, doctor în științe istorice, vine să umple un gol în istoriografia noastră actuală. Din 1940 (până la această dată nu s-a pus problema tratării distincte a unui teritoriu românesc) și până astăzi nu există despre Ținutul Herța nicio lucrare monografică. Așa cum relevă, pe bună dreptate, autorul, în Introducerea sa succintă, dar consistentă, „niciodată în manualele școlare nu s-a scris un rând despre pierderea Ținutului Herța, în același timp cu Basarabia și nordul Bucovinei. Mai mult decât atât, Ținutul Herța nu a fost menționat nici măcar pe o hartă didactică între teritoriile răpite României în cursul anului 1940”. Spre a remedia această lacună importantă și a preveni orice interpretare eronată, falsă, ori simplele presupuneri și speculații ale nespecialiștilor, nu atât din țară, cât mai ales de peste hotare, dorind să ofere cititorului posibilitatea de a cunoaște realitatea istorică a trecutului în toată veridicitatea sa, istoricul Ioan Murariu – care ne-a obișnuit în ultimele decenii cu studii și lucrări de o înaltă probitate și responsabilitate în cercetarea și relevarea adevărului, cu meticulozitatea și rigurozitatea științifică ce i-au devenit caracteristice – explorează și sintetizează elementele definitorii ale evoluției Ținutului Herța, din Antichitate și până în 1940, anul ocupării și anexării sale abuzive de către trupele sovietice. În acest scop, autorul utilizează critic o bogată literatură de specialitate, românească și străină – colecții de documente, catagrafii, cronici, recensăminte, mărturii de epocă, dar mai ales documente de arhivă – ordonându-și rezultatele cercetării sale într-o densă și complexă lucrare monografică ce vizează întreaga istorie a vieții materiale și spirituale a locuitorilor herțeni, istorie ce se integrează Moldovei, în mod organic, în întregul Ev Mediu, apoi, în epoca modernă, statului român unitar. Reconstituirea obiectivă, „sine ira et studio”, a trecutului istoric se face printr-o competentă și elevată cercetare și selectare a faptelor, proceselor, evenimentelor istorice reprezentative, cu caracter economic, social-politic, demografic, cultural, religios, din care, fără ca autorul să angajeze niciun fel de polemică, reiese în mod convingător, indubitabil, apartenența qvasi-totală a Ținutului Herța la civilizația și spiritualitatea românească, prin conținutul etnic, lingvistic, confesional al populației, prin întreaga sa evoluție istorică. Textul propriu-zis al lucrării este exprimat într-un limbaj științific, sobru, limpede, firesc, antrenant și, totodată, fiecare pagină este însoțită de un aparat critic, bine dozat și solid argumentat, cu izvoare și lucrări de specialitate, oferindu-i, astfel, cititorului posibilitatea să verifice el însuși cele scrise. Ceea ce sporește considerabil valoarea lucrării – constituind, în același timp, cea mai veritabilă concluzie asupra caracterului românesc al Ținutului Herța, cel puțin în toată evoluția sa, din Antichitate și până în anul 1940 – este ultimul capitol, Anexe, din care orice om de bună credință, specialist sau simplu cititor, poate constata fără niciun efort, decât acela de a afla din graiul fidel, imparțial, al documentelor de epocă, faptul esențial că, de pildă, stăpânii de pământ, numele oamenilor și ale satelor, bisericile – cu hramurile lor numite după tradiție românească – precum și ctitorii acestora, structura demografică radiografiată pe criterii etnice și confesionale, personalitățile vieții culturale și creațiile reprezentative ale acestora, totul și toate arată caracterul românesc al Ținutului Herța până la 1940. Ne aflăm, așadar, în fața unei lucrări ce merită să vadă, cât mai repede și în condiții grafice corespunzătoare, lumina tiparului, într-un număr suficient de exemplare, spre a ajunge în toate bibliotecile și în toate județele țării. Prof. univ. dr. MIHAI IACOBESCU Decanul Facultății de Litere și Științe al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Fascinantul Bacău! Adevărate comori arheologice, istorice, arhitectonice zac sub colbul gros al uitării sau sub cel al scaieţilor şi troscotului. O avere inestimabilă se di st ruge zi de zi sub ochii noştri! Bacăul turistic? Nu veţi găsi nicăieri. Şi totuşi ne mândrim cu cel mai mare megalit din Carpaţi, cu sute de biserici din lemn, nestemate ale meşterilor din trecut, cu palate şi conace, cu fapte şi personalităţi care au schimbat istoria românească. Istoria necunoscută a Bacăului este o carte cum nu s-a mai scris până acum. Merită citită!