Vicovia S.r.l - Produse

Nu întâmplător firele istorice ale eresurilor creştine şi păgânismelor întemeietoare de crezuri, religii şi zei au ajuns astăzi mai mult ca oricând să-şi înnoade vârfurile prin redescoperirea asemănărilor religioase. Şi nu întâmplător există deja în vremurile noastre o organizaţie care se străduieşte să netezească şi să călăuzească drumurile tuturor religiilor acestei lumi într-un singur punct. Este simplu de înţeles pricina, căci acelaşi duh rău care a aruncat şi la umbra căruia au crescut seminţele „necredinţelor” în lume, netezeşte acum terenul venirii triumfale a Antihristului. Neputând nimici Biserica lui Hristos, Satan a ales ca în fiecare dintre crezurile păgâneşti şi eretice ale lumii, pe lângă crearea unei „umbre” ale unei false dumnezeiri, a unui „hristos” deformat, să lase şi câteva „portiţe teologice” prin care Antihrist să-şi facă la momentul potrivit în chip „legal” şi „corect” simţită chemarea şi prezenţa. Ierom. Visarion Moldoveanu

Ştefan îşi ţine paloşul la şold şi înalţă crucea pe cerul Basarabiei, pe când înfăţişarea întunecată a Măriei Sale, păstrează lumina doar pentru acei care ştiu s-o descopere şi s-o strecoare în fiinţele lor. Noi, românii, ne-am supărat adeseori pe Istorie şi am vorbit despre viclenia şi teroarea ei. Acum însă Istoria a ieşit din matca ei, pentru a ne lua de mână şi a ne arăta drumul cel drept şi cu folos pentru poporul român, dar încă mai sunt mulţi îndărătnici şi şovăitori. Pentru aceştia nu mai există decât o singură cale, să treacă Prutul şi să privească cu ochii lor făptura Măritului Ştefan Voievod cel Mare şi Sfânt, din inima Chişinăului, din Basarabia cea pururi românească.

Să fi fost doar spectator dintr-un colţ al camerei, fără ca cineva să ştie de tine şi ar fi fost greu să rezişti un timp mai îndelungat la atâtea scene de groază. Dar a face parte din rândul făptuitorilor acestor lucruri ce te înfiorau şi a trebui să te comporţi mereu, în orice clipă, în aşa fel încât să pari că eşti alături de ei, cu toată convingerea, că nu ai nici o reţinere, şi în acelaşi timp să nu laşi să se stingă fărâma de lumină din conştiinţă şi să-ţi păstrezi sufletul neîntinat de marea pată a săvârşirii unor astfel de fapte contra fratelui tău... Simţeam că nu mai rezist, că mă voi prăbuşi pierzându-mi controlul asupra mea, pierzându-mi mintea. Şi în acest cuptor de iad singura şi ultima nădejde era în ocrotirea Cerului. Mă rugam mereu, cu deznădejde. Şi Dumnezeu nu m-a lăsat. Când tensiunea din jur era mai puternică, iar eu eram ajuns la limita forţelor lăuntrice, intervenea ceva neprevăzut, atmosfera se mai relaxa şi mai puteam respira, puteam să mă mai refac. (Gânduri ale părintelui Gheorghe Opriş în timpul reeducării de la Piteşti)

Respectul pentru străbuni este prima condiţie a omeniei noastre. Numai aşa îţi cunoşti locul în lume şi te poţi dovedi un om care se respectă pe sine însuşi, numai astfel vei obţine un echilibru între lumea ta şi lumea acelora pe care-i visăm, pe care-i iubim, pe care-i preţuim, întrucât au adus acestui popor un prestigiu permanent şi o justificare deplină a dreptului lor la existenţă. Este, de fapt, meritul autorului ION LUPU, pentru care iubirea cea mai mare este dragostea de pământul Ţării şi de tradiţiile acesteia. Toate trăirile autorului sunt profund legate de amintirile satului său şi al străbunilor săi, care l-au slujit pe Măria Sa, ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT, străjerul semeţ şi neclintit în faţa furtunilor, timp de aproape o jumătate de veac. Mai mult decât atât, autorul se simte amestecat în existenţa acestora, dovedind că n-a uitat cuvântul dăinuire.

Pâna a lucra în Comertul Exterior nu stiam mare lucru despre „baietii cu ochi albastri” Stiam ca fiecare strada si fiecare bloc are cel putin un „ciripitor”. La blocuri ciripea de obicei cel ce tinea „cartea de imobil”. Câteodata era informator cine nici nu–ti trecea prin gând: domul profesor Panaitescu sau domul doctor Raducanu, sau Parintele Protopop Preacucernicul Victorin de la Sfântul Munte. Stiu ca si unii dintre cei ce vor citi aceste rânduri au scris si ei de câte ori pe saptamâna au vazut–o pe vecina lor Balasa ca vine încarcata ca o albina de la Matache Macelaru. Desi ea nu este „încadrata în câmpul muncii” si Pandele, pârlitu’ de barbat–su, vine acasa aproape în fiecare seara pe trei carari. Se pune fireasca întrebare: De unde are atâtea parale sa bea ca un spart? De când a scapat de la „Canal”, unde a stat numai o juma’ de an, a fost ospatar la un restaurant unde era coleg cu celebrii frati Paunescu, ospatari (adica chelneri) si ei. Este adevarat ca de la Canal a scapat destul de repede si gurile rele spun ca ar fi fost „racolat” (ce–o mai fi si aia?) si acum are si el alte „sarcini”. Si printre noi, cei pititi aici printre frunzele de artar, mai sunt dintre cei „cu sarcini” de pe timpul „Genialului”, care acum sunt patrioti înflacarati, membri importanti cu sarcini prin consiliile parohiale sau „bagatori de strâmbe” atunci când unu’ de buna credinta vrea sa faca o treaba buna pentru obstea noastra dezbinata, buimacita si înca speriata. Tocmai ei sunt cei ce spun soptit la ureche: „Sa stii ca în mod sigur, asta care tot scrie la gazeta a fost colonel la «baieti» ca altfel nu putea fi el director. Pun ramasag pe o lada de bere”. Asta ca sa confirme zicala din batrâni: „Curva ia prajina”.