Vicovia S.r.l - Produse

S-ar putea cineva întreba dacă reeditarea unei cărţi scrise la început de secol XX, mai poate prezenta interes şi oportunitate la sfârşit de secol, atâta vreme cât situaţia istorică a îmbrăcat forme atât de diverse şi popoarele Europei au tre­cut prin cel puţin trei mari încercări; două războaie mondiale şi războiul rece, care fiecare-n parte au provocat mari transformări în situaţia geo-politică a Europei. Răspunsul poate fi găsit în însăşi lectura atentă a cărţii “Suferinţele din Ar­deal”, care tratează momentele cele mai importante ale istoriei Transilvaniei, într-o lucrare de sinteză, scrisă de un bun cunoscător al evenimentelor, preocupat să aducă puţină lumină în luptele de idei duse de oameni de ştiinţă şi diplomaţi pe tărâmul istoriografiei. Vasile Stoica, autorul acestei lucrări, scriitor şi diplomat, născut în anul 1889 în Avrig (Sibiu), făcându-şi studiile secundare şi universitare la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Paris, licenţiat în litere, fost membru în delegaţia română la Liga Naţiunilor, deputat de Sibiu, ministru plenipotenţiar la Tirana şi Sofia, apoi la Riga şi Kaunas (Lituania) (1933 -1939) şi la Ankara (1939 -1940), subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale (1940), şi-a consacrat o bună parte din viaţă în lupta pentru emanciparea românilor din Transilvania. în afara colaborărilor la diferite periodice din ţară, cu opere literare originale şi traduceri, Vasile Stoica şi-a susţinut activitatea diplomatică cu o mulţime de scrieri cu caracter istoric şi ştiinţific, din care amintim doar câteva: “Habsburgii şi România” (cu T. Rusu-Abrudeanu), Buc. 1915; “Suferinţele din Ardeal” (două ediţii, 1916, 1917); “Basarabia”, New York, 1919; “The Roumanian question”, Pittsburg, 1919; “în America pentru cauza românilor”, 1926 şi lista ar putea fi mult completată. Această scurtă carte de vizită asupra autorului şi operei sale, am considerat-o necesară pentru simplu motiv că ea poate constitui un argument asupra compe­tenţei şi posibilităţii unei bogate informaţii, atât de necesare în elucidarea unor evenimente pe cât de controversate, pe atât de importante, vizând trecutul nostru istoric şi legat de acesta, modelarea în termeni acceptabili a istoriei vii­toare. Se spune mereu că trecutul istoric nu mai trebuie dezgropat, raportând totul la prezent. Aşa ar fi dacă evenimentele care au început să se desfăşoare după 1989 în zona geo-politică a ţării noastre (vezi fosta Iugoslavie), nu ne-ar da mo­tive de îngrijorare, ele având multe puncte comune cu cele din preajma celor două războaie mondiale. Şi astfel va trebui să acţionăm precum zicea de curând rabinul de Timişoara, domnul Neuman, într-o emisiune TV în limba germană, că: “Nu poate fi constituit un viitor fără a ne gândi la trecut”. Iată încă un motiv în plus ca această lucrare să ajungă în mâinile generaţiei tinere şi nu numai, pentru a-şi putea construi viitorul, bazându-se pe o amplă şi corectă cunoaştere a trecutului. Dar în aceeaşi măsură, ea trebuie să ajungă pe masa de lucru a marilor perso­nalităţi şi organisme internaţionale, pentru o corectă cunoaştere a istoriei Tran­silvaniei, care azi a devenit o problemă la fel de disputată ca şi după primul război mondial, iar reluarea ei în considerare în termenii adevărului istoric, ar putea declanşa consecinţe dezastruoase nu numai în centrul Europei, ci cu ex­tindere pe întregul continent. Avem încredere în luciditatea şi buna credinţă a oamenilor politici, care prin atitudinea lor corectă şi în spiritul adevărului, să ducă nu la o dezbinare şi neîn­ţelegere între naţiuni, ci la o Europă unită şi prosperă, o patrie a libertăţilor şi a democraţiei.

- Măndiţă, zise Ionuţ cu glas tre­murat, dacă Dumnezeu o-ngădui într-altfel şi n-oi mai afla cale de-ntoarcere, să-ţi urmezi viaţa, căci te dezleg de toate făgăduielile. Fata încremeni. Un tremur dureros o zguduia din cap şi până-n picioare. Un nod i se pusese în gât şi-i oprea vorbele. Se uita la Ionuţ printre lacrimile care-i scăldau obrajii şi-o frică de moarte pusese stăpânire pe ea. - Să nu spui asta, bădiţă, să n-o spui, răspunse fata cu glas sugrumat. Te voi aştepta până la sfârşitul vieţii şi dacă n-ai să te mai întorci vreodată, viaţa mea se va sfârşi la mănăstire, unde-mi voi plânge nenorocul şi soarta. - Măndiţă, copila mea dragă! o strigă Ionuţ, luând-o în braţe. - Bădiţă, bădiţă, ce nenorocire pe capul nostru! - Vor trece toate, Măndiţă. - Doamne, osândeşte-mă cum vrei, numai adă-mi-1 pe bădiţa-napoi! - Nu-ţi cere osândă, copila mea dragă. Ionuţ se ridică să plece. Măndiţă îi cuprinse gâtul cu braţele amândouă şi se lipi de el. - Bădiţă, să te-ntorci, bădiţă, c-altfel mă prăpădesc fără tine! Fragment

– Numele de Paulescu este al unui om care a trăit cu toată evlavia și frica de Dumnezeu. Un nume mare pentru români, în special pentru tineretul de astăzi, azi când a dispărut noțiunea de neam, de elită a neamului nostru. – Paulescu rămâne pentru noi unul din cei mai mari ctitori ai valorilor naționale și creștin–ortodoxe. A fost persecutat toată viața. După 2 ani de studii strălucite în Franța, deși a fost rugat să rămână la catedra de fiziologie a facultății din Paris, a refuzat spunând că ,,mă duc să lucrez în țara mea”. Venit în țară a fost supus persecuției toată viața, până la moarte. În permanență s-a situat de partea adevărului și nu a făcut niciun compromis, a tăiat în carne vie. – Când ați auzit de Paulescu, în închisoare sau după ce ați ieșit din închisoare? – Nu, inainte de inchisoare. Eram încă la Mănăstirea Durău când îl citeam pe Paulescu. Eram foarte curios să-l cunosc pe omul acesta. Prima carte pe care am citit–o era aceasta, Spitalul, o carte care a făcut furori în toată țara. Cel mai adânc ateu, dacă o citește vine la credință și se pune pe metanie. (din interviul cu Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, 21.11.2010 – Mănăstirea Petru Vodă)

Mi s–au dat zeci de certificate de merit şi de diplome ce stau înşirate pe pereţi să–mi amintească doar de nopţile pierdute, pe care le alătur celor lăsate în ţară şi care, de fapt, se traduc în viaţă irosită pentru alţii... SCLAV PE DOUĂ CONTINENTE! Nu am învăţat mare lucru în plus de ceea ce ştiam, ci am uitat ceea ce posedam bine când lucram în cercetare; am învăţat computere, ceea ce înseamnă să manipulezi instrumente şi nu cunoştinţe temeinice pe care să le aplici în alte domenii de muncă. Am aprofundat lucruri de rutină, dar am uitat ştiinţa adevărată pentru care am muncit atâţia ani în ţară.

Monografia satului Obârşia, comuna Izvoru Berheciului are ca izvor o altă monografie realizată de învăţătorul Gheorghe Huţu, economistul Neculai Busuioc şi profesorul Dumitru Ciuche, toţi fiii satului amintit. Vechea monografie nu a văzut lumina tiparului din două motive: primul, că cei trei autori nu mai sunt în viaţă şi al doilea, în timp ce trăiau, nu au găsit mijloacele financiare pentru publicarea ei. Autorul monografiei de faţă nu a respectat integral şablonul unei astfel de lucrări: cu date statistice vechi şi actuale, cu descrieri seci, foarte preţioase pentru oamenii de ştiinţă dar plictisitoare cititorilor obişnuiţi, care mai cer şi puţină sare şi piper, ca să fie mai uşor de digerat. În strângerea datelor mai recente am fost ajutat de învăţătorul Ştefan Matanie, care şi-a folosit calitatea de fost instructor de dans popular, învăţător şi primar al comunei Izvoru Berheciului. De mare folos au fost şi informaţiile date de Virgil Matanie şi Vasile Niţă. Şi-a folosit măiestria în desen învăţătoarea Elena Matanie, care a executat planul satului Obârşia, ce poate fi consultat în prezenta monografie. Harta de la început arată geografic poziţia acestui sat răzăşesc, de pe Valea Berheciului. Noua monografie a fost realizată la sugestiaDomnului Director al Societății AEROSTAR Bacău, Doru Damaschin, fiu al satului Obârșia ca și autorul cărții de altfel. Nicu TEODORU