Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti Istoria operetei din România a început cu mult timp înainte de instituţionalizarea acestui gen muzical în România. În anii 1830, în principalele centre culturale din ţară, viaţa artistică era dominată de vodevil (formă a teatrului muzical). Librete scrise de Vasile Alecsandri, Matei Millo, Costache Negruzzi sau Eugeniu Carada fuseseră transformate în vodeviluri devenite deja celebre. Compozitori precum Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher, Johann Andreas Wachmann, Iacob Mureşianu au contribuit, prin creaţiile lor, la familiarizarea publicului cu acest gen muzical, iar lucrări precum „Crai Nou” (1882, prima operetă românească), a lui Ciprian Porumbescu, sau aşa-numitele „opere comice”, s-au numărat printre preferatele iubitorilor de muzică. După unii muzicologi, momentul naşterii operetei româneşti este considerat a fi anul 1848, când lucrarea „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, un vodevil cu o latură muzicală neobişnuit de dezvoltată, s-a bucurat de mare succes. De atunci, opereta a început să fie susţinută de artişti precum tenorul Constantin Grigoriu – care, împreună cu trupa sa, prezenta, în vestita Grădină Oteteleşanu, aproape tot repertoriul de operetă, făcând astfel cunoscuţi artişti precum Florica Cristoforeanu, Mara d’Asti, Florica Florescu, Ion Băjenaru, George Niculescu-Basu, V. Maximilian, Nae Leonard – dar şi de oamenii de teatru precum Constantin Tănase şi Nicolae Vlădoianu (directorii companiilor teatrale „Cărăbuş” şi, respectiv, „Alhambra” – reprezentative pentru teatrul de revistă). Website oficial: www.opereta.ro