Există oameni care cred că memoria unei recenzii este mai importantă decât memoria propriului comportament. Astăzi am intrat, pentru prima data, dupa doi ani, în Anticariat Unu pe care îl evitasem din cauza atitudinii unui angajat. La vremea respectivă am scris o recenzie civilizată, în care am descris exact experiența avută. Nimic mai mult. Surprinzător sau nu, după câteva minute petrecute în magazin, un alt angajat a simțit nevoia să facă mai multe remarci ironice despre acel comentariu. Interesant mod de a demonstra că, în doi ani, nu s-a schimbat absolut nimic. Există o diferență între a primi un feedback și a rămâne captiv în el. Profesioniștii aleg prima variantă. Ceilalți aleg ironiile, aluziile și satisfacția ieftină de a încerca să-și ia revanșa în fața unui client. Am un respect profund pentru librari, anticari și oamenii de cultură. Tocmai de aceea mă surprinde când cineva confundă un anticariat cu o mahala și profesionalismul cu bășcălia. Nu mă impresionează astfel de comportamente și, cu atât mai puțin, nu mă intimidează. Dacă o recenzie scrisă acum doi ani încă produce disconfort, înseamnă că problema nu a fost niciodată recenzia. Problema a fost adevărul din ea.