Clinica AQUAMARIN - Produse, oferte, noutăţi

Știri

NOU GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALA 22 SEPT. 2018

acum o lună

Clinica Aquamarin va invita la un nou grup de DEZVOLTARE PERSONALA in orientarea cognitiv-comportamentala sambata, 22 septembrie, ora 9.00.

Grupul se adreseaza studentilor si absolventilor facultatilor de psihologie, asistenta sociala, psihopedagogie, pedagogie, teologie, medicina si filosofie, care doresc sa devina psihoterapeuti.

Intalnirile se vor desfasura o data pe luna, sambata intre orele 9 -17.

La final se elibereaza diplome recunoscute de Colegiul Psihologilor din Romania.

Relatii si inscrieri la contact@aquamarin.ro

Tel: 0724 222 522, 0745 633 474.

www.aquamarin.ro

SUPERVIZARE IN PSIHOLOGIE CLINICA 13 SEPTEMBRIE 2018

acum o lună

Clinica Aquamarin organizeaza un nou grup de SUPERVIZARE IN PSIHOLOGIE CLINICA joi, 13 septembrie, orele 17-21.

Orele de supervizare sunt recunoscute de Colegiul Psihologilor din Romania si se adreseaza psihologilor care au atestat de libera practica in psihologie clinica, in supervizare (se poate obtine imediat dupa terminarea facultatii de psihologie).

Formator-supervizor in psihologie clinica: Steliana Rizeanu, Prof. Univ. Dr. la Universitatea Hyperion, Master Psihologie Clinica si Consiliere Psihologica.

Informatii si inscrieri: contact@aquamarin.ro

Tel: 0724.222.522; 0745.633.474.

www.aquamarin.ro

CURS FORMARE IN LOGOPEDIE 26 MAI 2018

acum 5 luni

Clinica Aquamarin in colaborare cu RASG Cluj organizeaza in Bucuresti urmatorul curs de formare continua:

DIAGNOSTIC, EVALUARE SI INTERVENTIE IN TULBURARI ALE LIMBAJULUI - TULBURARI SPECIFICE DE INVATARE: 26 MAI 2018.

Colegiul Psihologilor din Romania acorda 25 credite recunoscute atat de Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapii, cat si de Comisia de Psihologie Educationala, Consiliere Scolara si Vocationala.

Tematica: 

- Legislatie specifica si cu implicatii asupra TSI. 

- Procedura de evaluare si intocmirea dosarului pentru a beneficia de cele mai complexe servicii.

- Diagnostic pozitiv si diferential. 

- Evaluare complexa. 

- Planuri de interventie personalizate. 

- Studii si prezentari de cazuri TSI - dislexie, disgrafie. 

- Recomandari pentru profesorul de sprijin, pentru logoped, pentru profesorul din cabinete de asistenta psihopedagogica. 

- Echipa multidisciplinara - scoala, sistem sanitar, familie, servicii conexe. 

FORMATORI:
Conf. Univ. Dr. Viorel Lupu, Medic primar psihiatru, psihoterapeut principal, formator si supervizor in psihoterapii cognitiv - comportamentale, acreditat de Albert Ellis Institute, New York, vicepresedintele Asociatiei de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania - profesor asociat la Universitatea "Babes Bolyai" Cluj-Napoca, presedintele RASG.

Psiholog Dr. Izabela Ramona (Todirita) Lupu, psihoterapeut specialist in psihoterapii cognitiv - comportamentale, psiholog clinician specialist - Universitatea Babes-Bolyai, Scoala "Iuliu Hatieganu", Cluj-Napoca, vice-presedinte RASG.

Inscrieri: contact@aquamarin.ro
Tel: 0724.222.522; 0745.633.474.

www.aquamarin.ro

CURS FORMARE IN HIPNOTERAPIE 11 martie 2018

acum 5 luni

Clinica Aquamarin in colaborare cu RASG va invita la urmatorul curs acreditat cu 20 credite de catre Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapii:

HIPNOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA LA COPII, ADOLESCENTI SI ADULTI: 11 MARTIE 2018.

PROGRAMA:
Definitia hipnozei;
Bazele neurofiziologice ale hipnozei;
Mituri legate de hipnoza;
Evaluarea hipnotizabilitatii, scale de hipnotizabilitate;
Biofeed-back-ul ca un prolog al hipnozei in tulburarile anxioase;
Tehnici de inductie hipnotica;
Tehnici de aprofundare a transei;
Dehipnotizarea;
Sugestii terapeutice;
Indicatiile si contraindicatiile hipnozei;
Hipnoza in terapia ticurilor, tulburarilor disociative, personalitate multipla.

Cursul va fi preponderent practic, cu prezentari video de cazuri - copii si adulti - si demonstratii aplicative.

FORMATORI:
Conf. Univ. Dr. Viorel Lupu, Medic primar psihiatru, psihoterapeut principal, formator si supervizor in psihoterapii cognitiv - comportamentale, acreditat de Albert Ellis Institute, New York, vicepresedintele Asociatiei de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania - profesor asociat la Universitatea "Babes Bolyai" Cluj-Napoca, presedintele RASG.

Psiholog Dr. Izabela Ramona (Todirita) Lupu, psihoterapeut specialist in psihoterapii cognitiv - comportamentale, psiholog clinician specialist - Universitatea Babes-Bolyai, Scoala "Iuliu Hatieganu", Cluj-Napoca, vice-presedinte RASG.

Inscrieri: contact@aquamarin.ro
Tel: 0724.222.522; 0745.633.474.

www.aquamarin.ro

SUPERVIZARE IN PSIHOLOGIE CLINICA 14 APRILIE 2018

acum 5 luni

Clinica Aquamarin organizeaza un nou grup de SUPERVIZARE IN PSIHOLOGIE CLINICA sambata, 14 aprilie, orele 10-14.

Orele de supervizare sunt recunoscute de Colegiul Psihologilor din Romania si se adreseaza psihologilor care au atestat de libera practica in psihologie clinica, in supervizare (se poate obtine imediat dupa terminarea facultatii de psihologie).

Formator-supervizor in psihologie clinica: Steliana Rizeanu, Prof. Univ. Dr. la Universitatea Hyperion, Master Psihologie Clinica si Consiliere Psihologica.

Informatii si inscrieri: contact@aquamarin.ro

Tel: 0724.222.522; 0745.633.474.

www.aquamarin.ro

CURS FORMARE IN LOGOPEDIE 10 MARTIE 2018

acum 7 luni

RASG Cluj in colaborare cu Clinica Aquamarin organizeaza in Bucuresti urmatorul curs de formare continua:

DIAGNOSTIC, EVALUARE SI INTERVENTIE IN TERAPIA TULBURARILOR DE LIMBAJ: 10 MARTIE 2018.

Colegiul Psihologilor din Romania acorda 25 credite recunoscute atat de Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapii, cat si de Comisia de Psihologie Educationala, Consiliere Scolara si Vocationala.

PROGRAMA

1. DIAGNOSTICUL LOGOPEDIC - examinarea logopedica si completarea fisei logopedice - probe pentru examinarea logopedica complexa, diagnostic diferential.

2. ETAPELE INTERVENTIEI - etapa pregatitoare, etapa recuperatorie, etapa terapiei propriu-zise.

3. MONITORIZAREA IMPLICARII PARINTILOR - instrumente de masurare.

4. STUDII DE CAZ - dislalie/dislexo-disgrafie/balbism.

    Metode si procedee cu caracter general;

    Metode si procedee cu specific logopedic;

    Emiterea sunetelor;

    Articularea sunetelor;

    Programul de interventie personalizat - model si prezentare de material didactic cu posibilitatea confectionarii acestuia;

    Desfasurarea unei sedinte de logopedie.

Nota: Caracterul cursului este preponderent practic.

 

Formatori:

Conf. Univ. Dr. Viorel Lupu, Medic primar psihiatru, psihoterapeut principal, formator si supervizor in psihoterapii cognitiv-comportamentale, acreditat de Albert Ellis Institute, New York, Federatia Romana de Psihoterapii, Colegiul Psihologilor din Romania, seful sectiei de psihiatrie pediatrica din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii, presedinte RASG.

Psiholog Dr. Izabela Ramona Lupu, psihoterapeut si supervizor in psihoterapii cognitiv - comportamentale, supervizor in psihologie clinica, supervizor si psiholog principal in psihopedagogie speciala si logoped - Universitatea Babes-Bolyai, Scoala "Iuliu Hatieganu", Cluj-Napoca, vice-presedinte RASG.

 

Informatii si inscriericontact@aquamarin.ro  

Tel: 0724.222.522; 0745.633.474.

www.aquamarin.ro 

GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALA 24 FEB. 2018

acum 7 luni

Clinica Aquamarin va invita la un nou grup de DEZVOLTARE PERSONALA in orientarea cognitiv-comportamentala sambata, 24 februarie, ora 10.

Grupul se adreseaza studentilor si absolventilor facultatilor de psihologie, asistenta sociala, psihopedagogie, pedagogie, teologie, medicina si filosofie, care doresc sa devina psihoterapeuti.

Intalnirile se vor desfasura o data pe luna, sambata intre orele 10-18.

La final se elibereaza diplome recunoscute de Colegiul Psihologilor din Romania.

 

Relatii si inscrieri la contact@aquamarin.ro

Tel: 0724 222 522, 0745 633 474.

www.aquamarin.ro

Articole

Depresia la copii şi adolescenţi

acum 6 luni

Tulburările depresive fac parte din categoria tulburărilor afective alături de tulburările bipolare, tulburarea afectivă datorată unei condiţii medicale generale şi tulburarea afectivă indusă de o substanţă.

Elementul esenţial al episodului depresiv major îl constituie o perioadă de cel puţin două săptămâni în cursul cărora există fie dispoziţie depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile.

La copii şi adolescenţi dispoziţia poate fi mai curând iritabilă decât tristă; simptomele de nucleu ale unui episod depresiv major sunt aceleaşi la copii şi adolescenţi, deşi există date care sugerează că proeminenţa simptomelor caracteristice se schimbă odată cu vârsta. Anumite simptome, cum sunt acuzele somatice, iritabilitatea şi izolarea socială, sunt extrem de frecvente la copii, în timp ce lentoarea psihomotorie, hipersomnia şi ideile delirante sunt mai puţin frecvente în prepubertate decât în adolescenţă si în perioada adultă.

           În copilărie, depresia reprezintă o tulburare de dispoziţie caracterizată prin incapacitatea de a se distra sau de a se concentra, oboseală, activitate sau apatie extremă, plâns, probleme de somn, modificări ale greutăţii, acuze fizice, sentimentul lipsei de valoare, un sentiment prelungit al lipsei de prieteni sau gânduri frecvente despre moarte sau sinucidere (Papalia, Olds, Feldman, 2010).  

            Depresia în copilărie depăşeşte tristeţea normală, temporală, şi apare la 2% din copiii de şcoală primară; copiii deprimaţi tind să provină din familii în care părinţii au un grad ridicat de depresie, anxietate, abuz de substanţe sau comportament antisocial.

          În prezent, modificările care anunţă pubertatea apar de regulă la 8 ani la fete şi la 9 ani la băieţi, şi acest proces durează 3-4 ani la ambele sexe. Potrivit unei anchete efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 9 din 10 copii din ţările industrializate occidentale cu vârsta între 11 şi 15 ani se consideră sănătoşi, dar mulţi adolescenţi declară probleme de sănătate frecvente, cum ar fi durerea de cap, agitaţia, senzaţia de oboseală, sentimentul de deprimare (Scheidt, Overpeck, Whatt, Aszmann, 2000).

           La tineri, depresia apare mai ales sub forma iritabilităţii, a plictiselii sau a incapacităţii de a simţi plăcere; în anul 2004, 9% dintre tinerii între 12-17 ani avuseseră cel puţin un episod de depresie majoră şi numai 40% dintre ei fuseseră trataţi (Papalia, Olds, Feldman, 2010).

           Starea depresivă la această vârstă de obicei nu se exprimă în mod direct, dar poate fi recunoscută atunci când constatăm în timpul interviului că adolescentul manifestă dezinteres pentru şcoală, pentru relaţiile cu prietenii sau alte activităţi de petrecere a timpului liber, cândva plăcute. De multe ori, iritabilitatea manifestată în interacţiunile cu ceilalţi înlocuieşte starea depresivă;  de asemenea, pot apărea izolarea socială, familială sau afectivă, oboseala, sentimentul neputinţei asociat cu

activitatea şcolară, dificultăţi de concentrare şi atenţie, tulburări de somn şi alimentaţie.         

          Privarea de somn în rândul adolescenţilor a fost numită epidemie; în medie 40% dintre adolescenţi au declarat că se simt

somnoroşi dimineaţa, cel puţin o dată pe săptămână, iar 22% au afirmat că se simt somnoroşi în majoritatea zilelor.

Aproximativ 34% dintre adolescenţii americani au un indice de masă corporală (IMC) crescut pentru vârsta şi sexul lor, iar în rândul adolescenţilor mai mari, obezitatea este cu 50% mai răspândită la cei din familii sărace (Miech, Kumanyika, Stettler, Link, Phelan, Chang, 2006).

          Preocuparea faţă de imaginea corpului apare adesea în copilăria mijlocie sau mai devreme, se intensifică în adolescenţă şi poate duce la eforturi excesive de a controla greutatea, ce pot constitui semne de anorexie nervoasă sau bulimie nervoasă.

Bulimia nervoasă afectează circa 1-2% din populaţia lumii, iar tulburarea de alimentaţie compulsivă presupune consumul de alimente compulsiv şi frecvent, dar fără post, exerciţii fizice sau vomă ulterior.

Specialiştii în domeniu consideră că depresia de inferioritate şi depresia de abandon reprezintă tablouri semiologice care sunt specifice adolescenţei.

            Depresia de inferioritate se manifestă printr-o diminuare semnificativă a stimei de sine şi prin complexe de inferioritate, iar depresia de abandon provoacă o angoasă la care adolescentul reacţionează adesea, folosind mecanisme de apărare specifice subiecţilor borderline: trecere la act, mecanisme de negare.

 

Fragment din cartea Psihodiagnoza şi evaluarea clinică a copilului şi adolescentului, autor Steliana Rizeanu.

Impactul dependenţei de jocurile de noroc asupra familiei jucătorilor

acum 6 luni

Membrii familiei jucătorului sunt în general puţin informaţi cu privire la dependenţa de jocuri de noroc şi tind fie să nu observe semnele acesteia, fie să se îndoiască de faptul că acesta  este într-adevăr dependent. Această stare este menţinută multă vreme, familia dorind ca lucrurile să poată fi considerate normale, sperând că se înşeală, că este doar un episod trecător.

Pe măsură ce dependenţa progresează, iar semnele acesteia nu mai pot fi ignorate, familia începe să se învinovăţească pentru această problemă nerezolvată la timp. Cu cât dependenţa devine mai puternică, sentimentul de vinovăţie face ca membrii familiei să devină mai vulnerabili, uneori plini de resentimente, frică şi chiar ură faţă de persoana care-i face să sufere atât de mult.

Persoanele apropiate, puternic afectate de problema de dependenţă, nu mai au de obicei răbdarea şi resursele necesare pentru a oferi sprijin, sabotând adesea încrederea jucătorului dependent în tratament printr-o atitudine de neîncredere privind încetarea comportamentului, şi multe acuze legate de pierderile suferite în perioada de dependenţă.

De cele mai multe ori partenerii jucătorilor dependenţi se simt trădaţi, pot avea sentimente de furie, disperare, neajutorare şi insomnie. În aceste familii au loc frecvent certuri, uneori în faţa copiilor minori, care sunt expuşi situaţiilor de tensiune şi ostilitate dintre părinţi, ceea ce îi determină să dezvolte sentimente de confuzie, teamă şi depresie. Familia se confruntă cu lipsuri materiale majore şi este în pericol de a se destrăma în cazul în care soţul dependent nu renunţă la joc.

      Din cauza dependenţei, jucătorii ajung în imposibilitatea de a-şi achita datoriile curente ale familiei. iar la descoperirea adevăratei dimensiuni a pierderilor financiare, partenerul persoanei dependente poate avea sentimente de vinovăţie, neajutorare, disperare, furie, neîncredere şi pierderea oricărei speranţe cu privire la viitorul familiei. De asemenea, acesta se poate retrage din viaţa socială atunci când nu mai posedă mijloacele financiare pentru a ieşi împreună cu prietenii la sfârşit de săptămână sau în vacanţă, dar şi din cauza ruşinii resimţite în legătură cu situaţia în care a ajuns ca urmare a dependentei partenerului sau partenerei.

      Într-o enumerare sintetică, principalele categorii de probleme cu care se confruntă familia jucătorului dependent sunt următoarele (Blaszczynski, 2010):

a) pierderi financiare;

b) dificultăţi de natura emoţională;

c) izolare sau excluziune în raport cu ceilalţi;

d) probleme de sănătate;

e) impact negativ asupra copiilor;

f) abuz fizic şi emoţional;

g) depresie şi anxietate etc.

     Multiplicatorul dependenţei de jocuri de noroc este destul de ridicat ca impact social. Pentru fiecare persoană dependentă de jocuri de noroc, vor exista consecinţe negative care afectează în medie între 5-10 persoane din anturajul său (Darbyshire et al., 2001). Pentru situaţia critică a identificării unui dependent de jocuri de noroc în propria familie, Mawer (2010) oferă următoarele sfaturi:

a)   ascultaţi calm şi cu atenţie tot ce are de spus jucătorul dependent;   

  • acceptaţi comportamentul său fără să îl judecaţi sau să încercaţi să rezolvaţi problema;
  • întrebaţi jucătorul dependent în mod concret dacă s-a gândit la sinucidere şi şi-a făcut un plan în acest sens;
  • luaţi în serios ameninţarea sa cu sinuciderea;
  • încurajaţi persoana dependentă să îndepărteze din preajma sa obiectele cu care şi-ar putea face rău (exemplu: medicamente);
  • îndrumaţi-o să se adreseze psihiatrului în vederea stabilirii medicaţiei necesare pentru ameliorarea stării sale depresive;
  • nu îi promiteţi că veţi păstra confidenţialitatea în legătură cu intenţia sa de a se sinucide.

 

Fragment din cartea Dependenţa de jocuri de noroc. Ghid de ajutor pentru jucătorii patologici de noroc şi familiile acestora, autor Steliana Rizeanu

Tulburarile anxioase

acum 6 luni

Anxietatea este un concept complex, fiind privită fie ca o tulburare de dispoziţie, fie ca o reacţie la stres sau uneori numai ca o componentă cognitivă. Ca stare de dispoziţie sau emoţională, anxietatea se referă de obicei la starea de frică, de aprehensiune, nervozitate, panică, nelinişte, tensiune şi agitaţie.

Manifestările sale somatice cuprind o paletă largă de simptome cum ar fi tremor, cefalee, transpiraţii, creşteri ale tensiunii arteriale, precum şi modificări ale altor indicatori psihofiziologici, ca frecvenţa cardiacă, tonusul muscular şi conductanţa pielii.

Anxietatea şi teama sunt într-un anumit sens similare, ambele fiind reprezentate printr-un sentiment de spaimă şi aprehensiune, ceea ce a condus la numeroase confuzii şi dispute,

unii cercetători considerând că teama face parte din anxietate şi că nu se poate face o distincţie clară între cele două stări, alţii considerând dimpotrivă, că acestea sunt fenomene separate, distincte.

Distincţia între teamă şi anxietate a mai fost făcută şi pe baza altor elemente: prezenţa sau absenţa unei ameninţări determinate, gradul în care răspunsul la ameninţare este corelat cu periculozitatea ei şi potenţialul adaptativ al acestui răspuns. În acest sens, teama se referă la un răspuns adaptativ adecvat, iar anxietatea este reprezentată de reacţii mai puţin realiste, inadecvate.

Anxietatea patologică apare atunci când funcţionalitatea zilnică este afectată de reacţii inadecvate la conflicte interioare sau la anticiparea unei potenţiale ameninţări. Aceste reacţii exagerate pot fi cuantificate în termeni de intensitate sau durată şi includ gânduri reprimate, răspunsuri condiţionate negativ, pattern-uri de gândire negative, strategii de adaptare ineficiente şi un tonus neurovegetativ simpatic crescut.

     Teoriile ataşamentului, ale învăţării sociale, ale dezvoltării schemelor cognitive sociale susţin că un copil învaţă comportamentele, atitudinile şi convingerile din modul cum părinţii interacţionează cu el, din mesajele pe care aceştia le transmit, din modelul lor comportamental şi din modul cum îi structurează şi direcţionează interacţiunile sociale în afara familiei.

Tulburările anxioase conţin panica fără agorafobie, panica cu agorafobie, agorafobia fără istoric de panică, fobia specifică, fobia specială, tulburarea obsesivo-compulsivă, stresul post traumatic, stresul acut, anxietatea generalizată, tulburarea anxioasă datorată unei condiţii medicale generale, tulburarea anxioasă indusă de o substanţă şi tulburarea anxioasă fără altă specificaţie. 

Tulburările anxioase ale copilăriei reprezintă o categorie ce include următoarele trei forme de manifestare la copil (Cucu-Ciuhan, 2000):

  • anxietatea de separaţie;
  • tulburea evitantă a copilăriei;
  • anxietatea excesivă.

În primele două categorii anxietatea este centrată pe situaţii specifice; în cea de-a treia categorie, anxietatea este generalizată la o varietate de situaţii.

Anxietatea de separaţie se caracterizează printr-o anxietate excesivă în legătură cu separarea de cei de care copilul este ataşat, mergând până la panică; reacţia depăşeşte pe cea aşteptată la nivelul de dezvoltare al copilului. 

Tulburarea evitantă a copilăriei se manifestă printr-o timiditate excesivă la contactul cu persoane nonfamiliare, care este de suficientă severitate pentru a interfera cu activitatea socială în relaţiile cu egalii, pe o durată de cel puţin 6 luni. Această timiditate este cuplată cu dorinţa clară de implicare socială cu oameni familiari; relaţiile cu membrii familiei şi cu alte persoane familiare sunt calde şi satisfăcătoare.

Copilul care suferă de anxietate excesivă tinde să fie extrem de sfios, se teme de evenimentele viitoare, cum ar fi examinările, posibilitatea unei vătămări sau includerea în activităţile de grup ale egalilor, se teme în legătură cu satisfacerea aşteptărilor, cum ar fi punctualitatea, respectarea dispoziţiilor date, efectuarea unei activităţi de rutină şi este extrem de preocupat de comportamentul său anterior.

 

Fragment din cartea Psihodiagnoza şi evaluarea clinică a copilului şi adolescentului, autor Steliana Rizeanu

TRATAMENTUL DEPENDENTEI DE JOCURI DE NOROC

30.09.2016

Asociatia Gamblers Anonymous (G.A.) este organismul cel mai cunoscut pe plan mondial pentru ajutorarea jucatorilor dependenti. Fondata in anul 1957 in California, aceasta asociatie a adoptat obiective similare celor ale "Alcoolicilor anonimi": dependenta de jocuri de noroc este considerata o boala cronica, abstinenta totala reprezinta scopul urmarit de membrii grupului, iar criteriul reusitei este indicat de 2 ani de abstinenta (Shaffer & La Plante, 2005).

In general, participarea la grupurile Gamblers Anonymous este gratuita si nu exista nici o restrictie la inscrierea unor noi membri.

Eficienta tratamentului dependentei de jocuri de noroc prin Gamblers Anonymous este dificil de cuantificat, avand in vedere ca nu exista o evidenta stricta a numarului de sedinte efectuate, a numarului de participanti sau a rezultatelor sale (Korn & Schaffer, 2004).

Philip Mawer (2010), un fost dependent de jocuri de noroc, fara nici o pregatire de specialitate, a propus un model de tratament al dependentei de jocuri de noroc, opus celui utilizat in cadrul Gamblers Anonymous, denumit Gamblers Allowed.

Aceasta metoda indeamna persoanele dependente de jocuri de noroc sa refuze anonimatul si sa spuna lumii intregi ca au o problema, avand in vedere faptul ca in timpul tratamentului, este nevoie de sustinere, de acceptare din partea celor din jur, de relatii bazate pe incredere si respect.

Mawer (2010) ofera urmatoarele sfaturi jucatorilor dependenti care doresc schimbarea comportamentului lor:

a) accepta faptul ca trebuie sa le spui celor apropiati tie ca ai o problema in legatura cu jocul de sansa patologic si renunta la ideea de a ramane anonim;

b) impartaseste celor din jur dimensiunea si gradul de severitate al problemei tale de dependenta;

c) gaseste noi activitati alternative cu care sa-ti ocupi timpul in care inainte obisnuiai sa joci;

d) recunoaste puterea de vindecare a muzicii;

e) accepta faptul ca nu este nimic in neregula cu tine daca ai fost un jucator de sansa patologic, asumandu-ti si responsabilitatea vindecarii tale.

Din punctul sau de vedere nu exista vindecare atunci cand ramai anonim, deoarece schimbarea presupune sprijinul neconditionat al celor din jur, care vor fi alaturi de jucatorul dependent de fiecare data cand se simte in impas.

Tocmai de aceea eficienta tratamentului in cadrul Gamblers Anonymous este foarte scazuta, in sensul ca doar 8% dintre cei care participa la intalnirile asociatiei raman abstinenti dupa 1 an de la terminarea tratamentului (Mawer, 2010).

Faptul ca majoritatea jucatorilor dependenti prefera sa fie anonimi, in sensul de a nu dezvalui celorlalti situatia prin care trec, reprezinta un aspect care duce la instrainarea lor si la accentuarea consecintelor negative ale dependentei.

In vederea schimbarii comportamentului sau de joc, persoana dependenta trebuie sa accepte faptul ca are o problema si sa parcurga intr-o prima etapa urmatorii pasi:

Pregatirea pentru confesiune, in cadrul careia jucatorul dependent este sfatuit sa plece intr-o mica excursie departe de familie si prieteni, unde sa se detaseze mental de problema sa, sa inteleaga ca si alte persoane au trecut prin aceeasi situatie si au reusit sa o depaseasca, in momentul in care au luat decizia sa solicite ajutor celor din jur.

Confruntarea cu partenerul este etapa in care jucatorul dependent dezvaluie fara rezerve membrilor familiei si prietenilor amploarea pe care a luat-o comportamentul sau, impreuna cu gandurile, emotiile sale si consecintele negative cu care se confrunta. Aceasta etapa este destul de dificila, avand in vedere eforturile depuse anterior pentru ascunderea adevarului privind dependenta de jocuri de noroc

Relatarea in scris a istoricului detaliat al comportamentului sau de joc, care sa cuprinda perioadele de inceput,evolutia dependentei, sumele pierdute, consecintele negative resimtite. Acest istoric va fi inmanat tuturor membrilor familiei, prietenilor si cunoscutilor, in vederea dezvaluirii adevaratei dimensiuni a dependentei.

"Spune la revedere iubitei tale - activitatea de jocuri de noroc"; autorul foloseste comparatia intre iubita si jocul denoroc, deoarece in ambele situatii jucatorul dezvolta aceleasisemne vizibile pentru partenera sa:

- schimbari bruste de dispozitie;

- cheltuieli nejustificate;

- sosirea acasa la ore tarzii din noapte;

- imposibilitatea de a se relaxa;

- folosirea computerului pe perioade indelungate de timp;

- nerabdarea de a parasi domiciliul conjugal;

- evitarea petrecerii timpului liber in mijlocul familiei;

Acest pas poate fi indeplinit prin deciderea autoexcluderii din toate salile de joc si cazinouri pe care jucatorul obisnuia sa le frecventeze.

Schimbarea comportamentului zilnic, in sensul practicarii urmatoarelor activitati alternative in timpul petrecut alta data in salile de jocuri:

- conversatii telefonice cu vechii prieteni;

- mersul la cumparaturi;

- petrecerea timpului liber in mijlocul celor dragi;

- discutii cu partenerii de afaceri in sensul gasirii unor noi oportunitati profesionale;

- vizitarea unor muzee;

- vizionarea unor filme;

- plimbari in parc;

- inscrierea intr-un club sportiv;

- gasirea unor hobby-uri.

Mawer considera ca, indiferent de modul de abordare a dependentei, jucatorul este singurul care poate lua decizia de a renunta la activitatea de jocuri de noroc.

Fragment din cartea DEPENDENTA DE JOCURI DE NOROC. Ghid de ajutor pentru jucatorii patologici de noroc si familiile acestora (Steliana Rizeanu, 2012).

 

PSIHOTERAPIE DE FAMILIE SI DE CUPLU

30.09.2016

Terapia de familie sau de cuplu, ofera un cadru securizant, neutru dar in acelas timp profesionalizat pentru evidentierea cauzelor, gasirea resurselor pozitive ale familiei sau ale unor ale unora dintr membrii acesteia, redefinirea problemei daca este cazul, si nu in ultimul rand gasirea unor cai de rezolvare a situatiilor dificile.

 

Terapeutul este specializat in a oferi sprijin atat in situatiile de criza in care se pot afla uneori partenerii unui cuplu sau chiar tuturor membrilor unei familii, dar si in situatiile in care unul sau mai multi membrii ai familiei sau cuplului par a fi nefericiti.

 

Sprijinul poate fi oferit fie ambilor membrii in cadrul unei sedinte de cuplu (sau in cazul unei familii numeroase, cu participarea tuturor membrilor unei familii chiar si acelor membri care poate nu locuiesc impreuna dar care in mod viibil au influente asupra relatiile din climatul familial) fie, pot fi alternate cu sedintele de cuplu sau familiei cu sedinte individuale cu fiecare dintre cei care doresc un sprijin individual.

Logopedie

30.09.2016

Dezvoltarea culturii si caracteristicile secolului in care traim, au facut ca  trebuintele si aspiratiile oamenilor sa creasca tot mai mult.

      Intre aceste trebuinte si aspiratii un loc  foarte important il ocupa, fara indoiala, grija fata de comunicarea corecta. Atat comunicarea orala cat si comunicarea scrisa si cea gestuala reprezinta o punte  de legatura intre oameni. Limbajul faciliteaza circulatia interumana a ideilor si intelegerea reciproca in realizarea diferitelor activitati.

      Nu de putine ori se intampla insa ca acesta sa fie afectat din diverse cauze. Dar, indiferent care sunt cauzele care tulbura organizarea si dezvoltarea normala a limbajului, repercursiunile negative ale acestora se observa atat in viata relationala, cat si in structurile de personalitate ale individului. De aceea se impune cu necesitate atat depistarea timpurie a tulburarilor de limbaj cat si corectarea lor .

      In tulburarile de limbaj sunt reunite toate deficientele  de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si gesticulatie .

      Clasificarea tulburarilor de limbaj are la baza numeroase criterii dar, in cele ce urmeaza o vom prezenta pe cea care realizeaza o imbinare judicioasa a acestora. Astfel , avem:

  • tulburari de pronuntie: dislalia , rinolalia si dizartria
  • tulburari de voce: disfonia, afonia si fonastenia
  • tulburari de ritm si  fluenta vorbirii: balbaiala, tahilalia, bradilalia si mutismul.
  • tulburari ale limbajului scris: disgrafia, agrafia si dislexia-alexia
  • tulburari polimorfe de limbaj: alalia si afazia
  • tulburari ale limbajului scris: disgrafia, agrafia si dislexia-alexia.

      Stiinta care se ocupa de cercetarea tulburarilor si devierilor de la limbajul normal, standardizat, se numeste logopedie.  Scopul sau final  este de a restabili si a asigura relatiile normale ale individului cu ceilalti indivizi, relatii care au fost tulburate, mai mult sau mai putin grav.

      Logopedia nu se limiteaza numai la terapia tulburarilor de limbaj ci vizeaza si educatia complexa a persoanelor afectate, prin interdependenta cu psihologia si fiziologia activitatii nervoase superioare.

Consiliere pentru copii si adolescenti

30.09.2016

      Consilierea implica o actiune planificata, centrata pe problematica clientului, prin intermediul careia se pot atinge urmatoarele obiective:

  • optimizarea comportamentului si imbunatatirea relatiilor interpersonale;
  • cresterea nivelului de constientizare a persoanei, a capacitatii de autoexplorare si autocontrol;
  • activarea si valorificarea resurselor personale, a potentialitatilor latente;
  • intarirea Eului si a increderii in fortele proprii, a autonomiei si independentei persoanei;
  • reducerea anxietatii, cresterea rezistentei la frustrare;
  • dezvoltarea unor strategii adaptative prin care persoana sa faca fata cu succes situatiilor de viata;
  • formarea deprinderilor de a identifica gandurile si ideile disfunctionale si corectarea lor;
  • dezvoltarea capacitatii decizionale prin invatarea unor modalitati de a ierarhiza prioritatile, de mobilizare a eforturilor personale in vederea atingerii scopurilor propuse - obtinerea performantelor.

Despre psihoterapie

30.09.2016

Prin psihoterapie intelegem diferite tipuri de ajutor primit din partea unui specialist in tulburari din sfera psihismului. Exista multe scoli sau orientari in psihoterapie si, de asemenea, exista multe motive pentru care o persoana se adreseaza unui psihoterapeut. In ciuda diferentelor dintre diversele tipuri de psihoterapie, toate reprezeinta “interventii” in viata cuiva, cu scopul de a schimba intr-un fel modul in care persoana respectiva priveste un anumit aspect sau felul in care percepe lumea.

Exista multe definitii pentru termentul de psihoterapie, insa nu ne propunem aici un demers de ordin teoretic, ci o prezentare cat mai reala si palpabila a terapiei psihologice.

Dat fiind numarul mare de orientari in psihoterapie, este indreptatita intrebarea: Pe care o aleg? Vom spune de la inceput ca nu consideram ca exista o diferenta de valoare intre acestea, ci diferente ce tin mai ales de personalitatea celor care le aplica. Pentru a raspunde intr-un fel la intrebare, vom spune cateva cuvinte despre tipurile majore de psihoterapie.

Abordarea psihodinamica priveste nevroza ca simptom extern al unor traume nerezolvate, conflicte interioare. Adeptii acestei variante, trateaza tulburarile mentale prin intermediul unei discutii, in care terapeutul isi ajuta clientul sa gaseasca legaturi intre simptom si conflictele ascunse care ar sta la baza acestuia.

Terapia comportamentala trateaza chiar comportamentele, ca si perturbari ce trebuie modificate. Tulburarile sunt vazute ca si modele comportamentale invatate si nu ca simptome ale unei afectiuni mentale. Comportamentele sunt transformate in multe feluri, cum ar fi, de exemplu, programul de intarire (procedura bine definita pentru intarirea unui raspuns dat numai pentru o anumita perioada de timp cat apare) sau alte tipuri de interventii.

Terapia cognitiva incearca sa restructureze felul in care o persoana gandeste, prin atentia acordata opiniilor distorsionate exprimate de aceasta in legatura cu cauza unei probleme. Restructurand felul in care gandeste, se schimba felul in care persoana defineste si explica dificultatile, ajutand-o astfel sa faca fata problemelor.

In fine, psihoterapeutii orientarii umanist-existentialiste pun accent pe valorile intrinseci ale clientului. Efortul lor este directionat catre autodeterminare, crestere psihologica sau intelegerea importantei libertatii de alegere. Am putea spune ca acesta forme de psihoterapie se concentreaza mai ales pe imbunatatirea aspectelor de viata ale individului, decat pe corectarea simptomelor.

In ultimii ani, o tendinta ce pare a castiga tot mai mult teren este constituita de asa-numitele terapii integrative in care se regasesc elemente din mai multe scoli de psihoterapie.

Am spus ceva mai devreme ca exista mai multe motive pentru care oamenii merg la psihoterapeut. Cel mai adesea, cineva apeleaza la psihoterapie cand comportamentul de zi cu zi intra in conflict cu criteriile sociale de normalitate si/sau cu propriul simt de adaptare adecvata. Cineva vine la cabinet dupa ce a incercat fara succes, sa faca fata propriilor probleme; aceasta persoana se poate decide singura sau poate fi sfatuita de prieteni, familie, medici etc.

In unele cazuri, disconfortul psihologic asociat problemelor medicale de durata poate fi ameliorat prin psihoterapie. De asemenea, diversele schimbari ce pot interveni, de la lipsa unui loc de munca si pana la pierderea unei persoane apropiate, pot declansa sau inrautatii anumite disfunctionalitati la nivel psihic, fiind necesar ajutorul extern specializat. Un segment important din cei care vin la psihoterapie, este constituit de studentii care vor sa-si imbunatateasca performantele academice sau relatiile interpersonale.

Am enumerat aici doar cateva dintre posibilele motive pentru care cineva vine, sau ar trebui sa vina la psihoterapie. In realitate, psihoterapia ar trebui sa faca parte din igiena de viata a fiecaruia, la fel ca si o dieta adecvata, odihna sau recreere.